Intervenţie la incendiu de vegetație uscată în comuna Fundeni

Pompieri militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acţionat eficient pentru stingerea incendiului cu o autospecială de capacitate mărită timp de aproximativ 60 de minute, lichidând arderea în limitele găsite.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate

În data de 09.08.2016, ora 14.25, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești a fost solicitat să acţioneze pe raza localității Fundeni, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe un teren viran aparținând domeniului public al localității.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ treizeci de hectare. Trebuie menționat și faptul că din cauza vântului puternic exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.
Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.
În urma incendiului au ars aproximativ treizeci hectare de vegetație uscată și mai multe grămezi de resturi menajere depozitate la marginea localității. nefiind înregistrate pagube materiale.

ISU CALARASI

pompieri-incendiu-miristi-600x367-600x360

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s